Un moment pentru a te naşte şi timp pentru a muri

Dr. Ana-Maria Tebeică

Medical Center Gral, Ploieşti, România, Oncologie medicală

Primit: 24.02.2019 • Acceptat pentru publicare: 22.03.2019

Rezumat

Un moment pentru a te naşte şi timp pentru a muri. Avem nevoie de artă, afirma Nietzsche, pentru ca adevărul să nu ne ucidă. Primul nostru impuls este de a lupta, medicina ne invaţă cum să luptăm cu moartea, medicina salvează vieţi, nu le conduce spre final. Dar unde se găsesc cărţile care ne invaţă cum să continuăm să trăim?

Pentru noi medicii, nu e nimic mai tulburător la adresa competenţei noastre, decât un pacient pe care nu-l putem ajuta, un pacient a cărui situaţie nu o putem rezolva. Tendinţa de a ajusta caracterul muritor al omului la noi forme de tortură medicală nu este primitivă, dar se aplică suficient pentru a ne întreba cine este cu adevarat primitiv.

“Moartea nu este un eşec.”

Cuvinte cheie: moarte, viata, constientizare, teama, schimbare

VEZI PDF

Avem nevoie de artă, afirma Nietzsche, pentru ca adevărul să nu ne ucidă. Primul nostru impuls este de a lupta, medicina ne invaţă cum să luptăm cu moartea, medicina salvează vieţi, nu le conduce spre final. Dar unde se găsesc cărţile care ne invaţă cum să continuăm să trăim?

“Stiinţa medicală, la fel ca toate stiinţele, este preocupată de generalitaţi. Cu toate acestea, pacienţii nu sunt generalitaţi, sunt în mod necesar persoane individuale. Dar nu există nicio stiinţă a persoanelor fizice” (6).

Tradiţia curativă este orientată către boală, astfel în cazul în care singurul scop este vindecarea, pacienţii sunt văzuţi doar ca “depozite pentru boală”. Tradiţia îngrijirii paliative este orientată către persoană si alinarea suferinţei acelei persoane. Thomas Hardy adaugă: “dacă e să fie o cale către mai bine, ea va cere privirea în faţă a ce este mai rău.”

Ȋn 1961, Asociaţia Americană de Psihologie Umanistă a pus bazele Jurnalului de Psihologie Umanistă, iar în perioada următoare, în 1963, preşedintele asociaţiei, James Bugental, a propus 5 teze fundamentale:

  • Omul, ca om, reprezintă mai mult decât suma parţilor sale (doi vecini se certau, unul afirmând că pisica celuilalt i-a mâncat untul şi deci cerea să se facă dreptate; mergând la înţeleptul satului, acesta întreabă: “Cât unt a mâncat pisica?”,” 5 kg”, a venit răspunsul; înteleptul cântareşte pisica şi uimitor aceasta cântarea chiar 5 kg; “Minune, a strigat, avem untul, dar unde e pisica?”
  • Omul işi manifestă fiinţa într-un context uman (experienţa interpersonală).
  • Omul este conştient de sine.
  • Omul este liber să aleagă.
  • Omul este o fiinţă intenţională (are un scop, un sens şi valori).

Ȋn anii ’60 mişcarea pentru libertatea de expresie, cultura drogurilor, dezvoltarea potenţialului uman, revoluţia sexuală, au umbrit psihologia umanistă şi în prezent observăm accentul pus pe hedonism.

Interdependenţa dintre viaţă şi moarte

Seneca afirma: “De adevăratul gust al vieţii se bucură doar cel care doreşte şi e capabil sa o părăsească” şi Sfântul Augustin, de asemenea: “Doar în faţa mortii se naşte adevaratul sine”.

Heidegger considera că avem două tipuri principale de a exista:

O stare de uitare a fiinţei: lume a distracţiilor cotidiene, a obiectelor, individul işi face griji pentru cum sunt lucrurile; modul cotidian de existenţă în care se evită alegerea şi nu se conştientizează cine este autorul vieţii;

O stare de asumare a fiinţei: individul işi face griji, nu pentru cum sunt lucrurile, ci pentru că sunt, acordă atenţie şi responsabilitate propriei fiinţe; eul transcendental care constituie şi eul empiric constituit; libertatea şi angoasa aferentă.

Datorită anumitor experienţe “la limită”, ne orientăm către starea de asumare, astfel moartea rămâne experienţa care condiţionează viaţa autentică.

Freud afirma, în perioada Primului Razboi Mondial, că “limitarea posibilităţii unei plăceri creşte valoarea plăcerii” şi că “viaţa a redevenit interesantă”, astfel războiul aducând moartea înapoi în sânul vieţii.

Cancerul: conştientizarea morţii

Ȋn chineză, pictograma pentru criză (figura 1), este înfăţişată prin simbolurile “moarte” şi “oportunitate”.

Figura 1- Simboluri în chineză pentru moarte şi oportunitate

Ştim că cel mai des, bolnavii noştri terminali, ajung la schimbare personală prin intermediul primejdiei resimţite odata cu boala. Ei işi doresc să trăiască cu adevarat, să-şi prioritizeze viaţa, să se bucure de lucruri mărunte şi îşi asumă mai uşor riscuri decât înainte, astfel confruntarea cu moartea determină sentimentul că viaţa are savoare.

Teama de moarte

James Diggory şi Doreen Rothman (2) au concluzionat în urma unui studiu pe 563 de subiecţi sănătoşi, că teama de moarte adună în esenţa ei următoarele:

– Moartea mea îi va face să sufere pe rudele şi cunoscuţii mei;

– Toate planurile mele se vor încheia;

– Să mori ar putea fi dureros;

– Nu voi mai simţi nimic;

– Nu voi mai putea avea grijă de familia mea;

– Mi-e frică de ce se va întampla după moarte.

Din perspective filosofice asupra conceptului de moarte, Jacques Choron (3) remarcă 3 tipuri de teamă:

– Faţă de ce urmează;

– Faţă de procesul morţii;

– Faţă de faptul că existenţa încetează.

Astfel doar ultima reprezintă frica de moarte şi primele doua sunt doar legate de moarte, conform analizelor lui Robert Kastenbaum (4).

Medicii discută despre moarte chiar fără să realizeze, însă deşi le pasă de pacient, teama îi împiedică să vorbească şi îi face să pară evazivi, reci şi indiferenţi. Cei mai mulţi nu au la îndemână o pregătire legată de procesul morţii la nivel personal, emoţional şi spiritual.

Desigur că nu există o metodă universală în gestionarea cazului unui pacient aflat pe moarte, ori a familiei acestuia şi nici nu există o “cea mai bună” cale de a da veşti rele.

Una din învaţăturile Budiste vorbeşte despre cazul unei femeie îndurerate, care nu reuşea să accepte moartea copilului ei. După ce încercase să ceară ajutor celor din satul ei, ajunse şi la Budda care promite să o ajute, însă înainte acesta o roagă să îi aducă o sămânţă de muştar, dintr-o casă în care nu murise nimeni. Femeia porneşte în căutarea seminţei, din casă în casă, dar revine la Budda fără aceasta. Abia atunci reuşeşte să înţeleagă şi să accepte moartea copilului ei.

De ce le este dificil medicilor să vorbească despre moarte:

– Evidenţierea propriei mortalităţi;

– Lipsa ghidurilor şi a cunoştinţelor pe această tema;

– Teama de a fi acuzat de decesul pacientului;

– Teama de a nu şti toate răspunsurile;

– Teama de a nu putea gestiona emoţiile pacienţilor şi familiilor acestora;

– La cererea aparţinătorilor de a nu vorbi despre moarte;

– Teama  că pacientul copil nu poate face faţă informaţiilor;

– Teama de a distruge speranţa pacientului, ori de a îi accentua depresia;

– Neputinţa de a accepta înfrângerea în faţa morţii.

Negarea morţii

Izolarea resimţită de cei aflaţi în anticamera morţii, fără speranţă, este exacerbată de comedia stupidă cu care ceilalţi se străduiesc să ascundă apropierea morţii.

“Ȋncercăm să trecem prin viaţă doi câte doi, însă fiecare trebuie să moară singur” şi poate că nu moartea în sine e importantă, ci trăirea deplină faţă în faţă cu aceasta (5).

Pacienţii nu îşi comunică grijile legate de moarte, dar câţi dintre noi clinicienii suntem pregătiţi să le ascultăm? Câţi suntem specialişti în moarte? Astfel ne amintim de zicala: dacă îţi doreşti viaţa, socoteşte-te cu moartea şi de asemenea, dacă îţi doreşti pacea, pregateşte-te de război.

Negarea este apărare. Şi este puternică.

“Victoria finală şi necesară a naturii era aşteptată şi acceptată în generaţiile dinaintea celei prezente. Doctorii erau mult mai dispuşi să recunoască semnele înfrângerii şi mult mai puţin aroganţi, refuzând să le recunoască” (5).

Ne alegem drumul în medicină pentru satisfacţia adusă propriei competenţe, de a fi util altora şi aceasta ne oferă siguranţa identităţii. Pentru noi medicii, nu e nimic mai tulburător la adresa competenţei noastre, decât un pacient pe care nu-l putem ajuta, un pacient a cărui situaţie nu o putem rezolva. Tendinţa de a ajusta caracterul muritor al omului la noi forme de tortură medicală nu este primitivă, dar se aplică suficient pentru a ne întreba cine este cu adevărat primitiv.

“Moartea nu este un eşec” (6).

Conflict de interese: nu există
Bibliografie

  1. Cassel EJ. The Nature of Suffering and the Goals of Medicine, 2nd edition. Oxford University Press; 2004.
  2. Diggory James C, Rothman Doreen Z. Values Destroyed by Death. Journal of Abnormal and Social Psychology 1961;63:205-10.
  3. Jacques Choron. Death and Western Thought. Collier Books Original. New York: Collier Books; 1963.
  4. Robert Kastenbaum. The death system according to Robert Kastenbaum. Omega (Westport). 2014-2015;70(1):13-25. doi: 10.2190/OM.70.1.c.
  5. Yalom I. Psihoterapia existenţială. Editura Trei; 2012.
  6. Predominance of the curative model of medical care: a residual problem. JAMA 1997. [Available from www.ncbi.nlm.nih.gov]. Accessed at 15.12.2018.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *